Far East Movement - Rocketeer ft. Ryan Tedder

Armin van Buuren - Mirage - The Release Party, Amnesia Ibiza

To Genie...

" Întărâtă-mă, ademeneşte-mă, vrăjeşte-mă, hipnotizează-mă, aruncă-mă şi-apoi trage-mă-napoi râzând, fă-mă să alerg spre tine şi apoi întoarce-mi spatele ca şi cum nu mi-ai fi făcut niciodată semn să vin, prinde-mă ca-ntr-un cârlig şi dirijează-mă încotro vrei, frământă-mi umerii şi dă-mi fiori, uită-te-n gol ca să mă ţii departe, aruncă-mi o privire la răstimpuri, zdrobeşte-mă de tine când mă aştept mai puţin şi lasă-mă fără suflare, apleacă-te peste mine pe o canapea fără să mă atingi şi inventează-mi ceva la ureche, studiază-mă-ndelung şi spune-mi ceva ce nu ştiu despre mine, dispari şi reproşează-mi că nu te-am căutat, trage repede linie şi convinge-te că nu îmi pasă, soarbe-mi fiecare zâmbet, smulge-mi fiecare suflare, stai departe când mă vezi nervoasă, priveşte-mă adânc, fii gata să mă prinzi când îmi dau drumul, absoarbe-mi fiecare trăire, prefă-te sfâşiat când îţi neg dreptul la privire, zvârcoleşte-te când sunt pe punctul de a mi te şterge din minte, răsari de nicăieri şi atinge-te de mine cald, mişcă-te uşor să nu mă sperii, tresari când îţi strâng mâna cu putere, fă-mă să cred în tine, fă-mă să te visez, fă-mă să scriu un blog despre tine şi-apoi…când singurul lucru de care mai am nevoie e siguranţa că mă vrei pe mine şi numai pe mine…SHINE AWAY!"

Miez de noapte

În noaptea rece mii de stele
Se scaldă-n lacul îngheţat,
Şi-mi izvorăsc, şirag de perle,
Lacrimi din ochi, neîncetat.

Pe-alei înguste vântul asmute
Suflu de demon în teii golaşi,
Se-nalţă-n aer frunzele mute,
Spre cer într-un dans pătimaş.

Raze de lună coboară-n rapel
Să-mi fure un zâmbet crispat,
Vântul se joacă-n păru-mi rebel
Şi gându-mi spre tine-i purtat.

Tresar la un scâncet de leagăn
Şi umbra-mi mă sperie în parc,
Pe-o bancă trupul mi-l reazăm,
De frig încordat, în formă de arc.

Şi nori de cenuşă acoperă bolta,
Iar stele se sting, rând pe rând,
Iernaticul vânt îşi zdrăgăne orga
Şi-mi alungă amarul din gând.

Şi cerul cerne cristale de gheaţă,
Cunună să-mi ţeasă pe creştet,
Himeră a nopţii readusă la viaţă,
Privirea-ţi din nou m-amăgeşte.

Şi-n miez de noapte tu te naşti,
Fruct dulce-al gândurilor mele,
Îmi mângâi faţa cu ochii-ţi calzi,
Şi te fărâmi apoi-n praf de stele.

Şi singură-s pe o bancă în parc,
Zăpada-mi e veşmânt de zână,
Steluţe-argintii în păru-mi arap
Se-aştern peste-a iernii cunună.

Azi iti spun o poveste...

Azi te-am intrebat daca pot sa scriu despre tine. Malitios ca-ntotdeauna, mi-ai raspuns sec nu. Ei bine, uite ca azi nu te mai ascult! Nu mai vreau sa ma tot acuz si scuz doar pentru a te impaca pe tine... Stii ce-am realizat? Ca toate eforturile mele sunt in zadar si ca... niciodata nu voi fii eu cu tine... doar un alt personaj pe care il reinventez mereu. De aceea am sa renunt aici, acum... cat inca mai pot sa pun totul intr-o lumina favorabila pentru amandoi. Si, drept ramas bun, am sa iti spun o poveste.
"A fost odata Genie - asa incepe povestea, ca toate povestile de altfel -, un duh captiv intr-o lampa opaca,de sticla afumata de negurile timpului, ferecata de un blestem necunoscut existentei naive a Mariei, fata cu ochi de stea. Intr-o zi, lampa ajunse voit in calea Mariei, care, prin puteri nebanuite, razbate cu privirea-i de foc dincolo de peretii fumurii ai lampii, unde il zareste pe Genie, in toata splendoarea lui. Genie la randu-i o zareste pe ea, un inger blond cu ochi de stea a carei prezenta diafana sparge pentru moment pecetea tacerii, si astfel Genie s-a facut auzit, si vorbele-i de duh au rasunat dincolo de farmecele lampii, incantandu-i auzul Mariei. Si zilele treceau, cei doi isi tot vorbeau, pana cand, intr-o zi, privirea Mariei a topit farmecele lampii, eliberandu-l pentru un timp din prinsoarea de duh. Incet, duhul isi dezmorteste sentimentele umane si, intr-o seara, la confortul intunericului noptii si al prezentei angelice a Mariei, isi spune povestea de duh. Frecandu-si cu nervozitate mainile, reuseste nu stiu cum sa o seduca pe Maria, prin sinceritatea vorbelor lui. Si Maria devenea, pe zi ce trecea, si mai atrasa de duh.
Intr-o seara rece de noiembrie, cei doi se intalnesc din nou. La fel cum Soarele straluceste pe cer in arsita verii, asa si Genie stralucea, atins de privirea fetei cu ochi de stea; asa cum Luna isi ascunde valul argintiu la amurg, asa isi ascundea si Maria privirea de ochii patrunzatori ai duhului...Pentru o noapte, un Soare si o Luna s-au intalnit, s-au cuibarit impreuna intr-un pat de nori.
Au trecut multe nopti de atunci...si zile multe au tot trecut...au cazut ploi reci si albe ninsori peste patul lor de nori dar ei, nu s-au mai vazut. Soarele nu mai incalzeste cu puterea de atunci suflarea-i inghetata intinsa sub valu-i de raze... Nici Luna nu mai invaluie in plapuma-i de argint cupluri amoroase in apus de iarna... Din cand in cand isi mai arunca ocheade la ani lumina departare... Si-apoi, singuri, apun.
Genie a ramas ferecat pentru totdeauna in lampa lui, iar Maria, mai trista, ca cerul noptii sterp de stele, asa si privirea ei, fara colturi de astre."
Ce zici, te-a deranjat atat de mult? E o simpla poveste, si atat... Mi-ar fii placut ca povestea sa fii fost eu, sa ma fii scris tu... Stiu... Sunt copil...

V.

 Ea...este Ana 
       Trei sferturi de ceas au trecut fără ca măcar Maria să îşi dea seama. În febra cumpărăturilor, în agitaţia din supermarket, aceasta îşi aude ca prin vis telefonul sunând. E Ana.

          "-Hey,am ajuns în faţa blocului. Am sunat la interfon şi nu mi-ai răspuns..."spune ea cu agitaţia din glas deja obişnuită.
          "-Da, sunt afară...în 5 minute ajung, am fost la supermarket să iau ceva de băut."Închide apoi şi grăbită se îndreaptă la casă, pentru a plăti cumpărăturile.
          Cele două se întâlnesc, în sfârşit. După câteva minute menite acomodării fiecăreia cu schimbările celeilalte de înfăţişare şi a manierei de salut specifice lor,cele doua intră în scara blocului.
[...]
          Cele două se cuibăresc în confortul canapelei din sufragerie, ciocnind un pahar cu vin roşu pentru ele şi reîntâlnirea lor. Îşi aprind apoi pe rând câte o ţigară, pregătindu-se astfel pentru lunga şi întortocheata discuţie pe care urmau să o aibă. Maria, în calitatea-i de amfitrion, o îmbie pe Ana - sprijinită, e drept, de magia vinului - să-şi dezlege limba şi să o pună în temă cu principalele noutăţi din lista de subiecte de anvergură pentru ele.
          Şi bârfa înfloreşte...de la foşti colegi de liceu şi până la cunoştintele comune, Mariei i se prezintă toate noutăţile şi mai ales ineditul specific fiecăreia dintre aceste informaţii. Nu de puţine ori pe faţa Mariei se-ntipărea surprinderea şi în acelaşi timp semne ale exclamării. [...]
          Timpul zbura, fără ca măcar una dintre ele să realizeze cât de repede. La un moment dat, Ana se opreşte şi, între un fum din ţigară şi o gură sorbită tacticos din paharul cu vin, ea întreabă:
          "-Hai zi-mi acum...cine e? Presupun că el ţi-a lăsat zâmbetul ăsta ştrengăresc pe faţă...Haide, te-ascult..."

IV.

Un nou început.

                Minutele se scurgeau...Maria visa,cu ochii deschişi.În mintea ei se conturau cu sfială fel şi fel de idei,unele mai bizare ca altele. Dorinţa nestăvilită a acesteia de a renaşte alături de altcineva şi speranţa unui nou început îi hrăneau imaginaţia,schiţând în mintea acesteia scenariul unei noi poveşti ,avându-i drept protagonişti pe ea şi pe Cosmin.

                Sună telefonul. Maria se trezeşte brusc din starea de reverie. Este Ana, prietena ei cea mai bună, care-şi anunţă o vizită mult aşteptată chiar în această după amiază. Cele două nu mai depănaseră de ceva vreme amintiri şi, mai ales, nu trecuseră în revistă ultimele amănunte picante din vieţile amândurora. Bucuroasă la vestea vizitei, Maria pleacă să facă cumpărăturile necesare pentru a-şi întâmpina cum se cuvine oaspetele de onoare.

III.

A fi sau a nu fi...îndrăgostită???

                Odată ajunsă acasă,Maria se aruncă în pat,uitând să se mai schimbe sau să-şi demachieze faţa.În mintea ei nu mai era loc pentru astfel de detalii mărunte,odată cu o importanţă capitală,ci singurele gânduri erau despre el şi despre seara minunată petrecută alături de el.Fiind o fire realistă,încercă în nenumărate rânduri să alunge din mintea ei această posibilitate,de a se fi îndrăgostit de Cosmin la prima vedere.”Ce ştiu eu despre el?Nimic...”îşi spuse Maria şi începu să-şi dezbrace hainele,una câte una,într-un ritm monoton.”Şi parcă spunea că are prietenă...da...aşa spunea...ciudat...nu...gata!Revino-ţi,Maria!”îşi spuse ea în timp ce se încrunta în oglindă chinuindu-se să-şi şteargă machiajul.Oricât se străduia,indiferent cât de mult se concentra asupra întregului ritual de „noapte bună” al fiecărei femei,nu reuşea să şi-l scoată din minte...Involuntar,gândul ei se lăsa purtat de valuri departe,la el[…].

                E dimineaţă.Raze firave de soare răzbat pe fereastra dormitorului Mariei.Mângâiată pe genele-i lungi şi negre de refracţiile acestora,Maria se trezeşte,aşternându-şi pe chipu-i pal acelaşi zâmbet radiant de seara trecută.Era evident,ca primul gând al acestei noi dimineţi să fie despre Cosmin.Contemplă pentru câteva minute şirul clipelor petrecute alături de el.Surâde tacit.Se ridică din pat şi porneşte grăbită spre bucătărie.O cafea este tot ce şi-ar putea dori;în continuare zâmbind,aceasta îşi pregăteşte un ness cu miere şi lapte şi se ghemuieşte ca o pisică în comfortul canapelei,cu ceaşca în mâini,inhalând aroma revigorantă răspâdită de cafea.

II.

Sărutul-etern leagăn al seducţiei

                Deşi se vedeau acum pentru prima dată,Maria şi Cosmin se comportară de-a lungul întregii seri ca şi când undeva,cândva,într-un alt timp şi spaţiu,ei s-ar fi cunoscut deja.De fiecare dată când privirile lor se întâlneau,atracţia dintre ei doi creştea.Subiectele de discuţie variau şi se bucurau de o fluenţă în dezbatere ce îi fascina pe fiecare dintre cei doi,în parte.Locaţia fusese aleasă cum nici că se putea mai bine:un pub englezesc,aflat la subsolul unei clădiri din inima Bucureştiului,cu lumini obscure si muzică veche,ingrediente perfecte de altfel pentru o seară romantică...în jur câteva cupluri,sărutându-se pasional...în pahare licori îmbietoare...în corpurile lor dorinţa care,nestăvilită, începuse deja să-şi facă cuiburi.Lăsându-se purtată de val, ameţită de vaporii de alcool şi de gudroanele din aer,Maria se rezemă uşor pe pieptul lui Cosmin.Din ce în ce mai relaxată,poate şi pentru că simţea cum sângele pulsa înfierbântat în inima lui,accentuându-i bătăile tracasate,Maria îşi plecă lejer capul cu faţa spre Cosmin,şi îl sărută.Pentru o clipă timpul a stat în loc.Mii de fiori străbăteau,într-un ritm asemeni bătăilor aripilor de fluturi ,prin stomacul Mariei.Senzaţii necunoscute,contradictorii,puseseră stăpânire pe corpul şi mintea ei,aceasta din urmă levitând cu mult deasupra lor.Maria visa.Timpul zburase însă.Ora era târzie,localul pe punctul de închidere.Cu o urmă de regret,Maria se resemnă că seara minunată era din ce în ce mai aproape de sfârşit.O ultimă gură de licoare,un ultim fum de ţigară,şi cei doi plecară.Maria rămâne plăcut surprinsă în momentul în care Cosmin alege să meargă împreună câteva străzi , pe jos -pentru a nu conduce sub influenţa alcoolului – până la un hotel din apropiere,de unde urmau să ia împreună un taxi.Promenada era mai mult decât binevenită pentru amândoi,prilej perfect pentru a respira aerul puternic al iernii,ţinându-se de mână,ca doi copii inocenţi,pe Calea Victoriei.Maria radia.Un zâmbet sincer,intens,se aşternuse pe faţa ei angelică,şi nu părea să vrea să mai dispară vreodată.Cosmin o privea din când în când,şi-i răspundea la zâmbetul radiant cu un zâmbet inocent caracteristic numai lui.Ajunşi la hotel,în camera lui de hotel,Maria este cuprinsă de îndoială.”-Oare ce caut eu aici?Iar am băut prea mult...şi,totuşi...el...”moment în care Maria se sperie de propriile-i gânduri şi,temându-se de vocea acestora ce răsuna nestingherit în mintea ei,alege să o ignore...cel puţin pe moment.Deşi ignora totul,nu mai putea schimba nimic.Săgeata lui Cupidon ţintise,se pare,adânc în inima ei.După un sfert de oră,două,după câteva îmbrăţişări şi sărutări fierbinţi,un energizant şi 1-2 ţigări,cei doi părăsesc camera de hotel,pentru a lua un taxi ce avea să îi lase pe fiecare la destinaţii diferite,spre tristeţea amândurora,chiar dacă Maria încerca să pară mai mult decât mulţumită de cum se încheia acea noapte superbă.

I.

Motto:”A visa,asta-i fericirea.A aştepta,asta-i viaţa.” Victor Hugo

Telefonul.

                Încă o zi geroasă de februarie se stinse în negura timpului uneori parcă prea dur cu cei ce-l străbat,grăbiţi ,căutând un sens al existenţei lor.Maria priveşte distrată pe fereastră.Dansul haotic al fulgilor de zăpadă printre ramurile golaşe ale teiului din faţa blocului o îmbie la reflecţie...Trecuseră şase luni...Şase luni de când un vis frumos s-a transformat în cel mai aprig coşmar al acesteia...Şi totuşi,şase luni în care a învăţat să lupte,să supravieţuiască propriului interogatoriu nesfârşit,a cărui întrebare de bază era: de ce?Banală,dar covârşitoare,această întrebare răsuna şi în seara aceasta pe cărările tenebroase ale minţii Mariei...când,dintr-o dată,telefonul sună.Maria răspunde.O voce caldă,jucăuşă,îi încântă auzul,şi o trezeşte brusc din reflecţie.O invitaţie spontană în oraş,la o cafea;deşi nu tocmai dornică de a-şi părăsi confortul dormitorului şi subiectele de meditaţie,acceptă oarecum stânjenită invitaţia.”Poate aşa n-o să mă mai gândesc...poate o să mă simt atât de bine în compania lui încât o să uit de tot...Sper să aibă simţul umorului.Oh Doamne,sper să nu mă împiedic în propria-mi limbă şi să nasc clipe nesfârşite de tăcere.Ok.Să mă calmez...haide că n-are ce să se întâmple...”îşi spuse Maria în timp ce-şi scotea agitată nişte haine la întâmplare din dulap.Se îmbrăcă .La fel de agitată se îndreptă spre oglindă cu o trusă de farduri în mână...Se aşeză în faţa oglinzii şi,cu o măiestrie numai de ea ştiută,aplică culori pastelate şi-acoperă orice urme ale durerii imense ce o purta în continuare în suflet.”Perfect!”exclamă ea,şi-şi aruncă în trombă poşeta pe umăr.Apoi îl sună:”-Sunt gata.Ai ajuns?”Cu aceeaşi voce jucăuşă,el îi confirmă.O aştepta de câteva minute deja,undeva în cartierul ei.Maria plecă,păşind cu dezinvoltură şi graţie spre un nou început,inconştientă de acesta şi de surprizele ce o vor aştepta pe parcurs.

Ressurection

A sweet whisper jingles in my ears...
A warm touch pats my lips...
Some strange feelings cross my heart that ache
And long gone memories come along again...

I sit down on a pillow
In a corner of my room,
I keep my eyes wide open
'Cause I'm affraid to dream,

Although I thought I'm frozen,
I'm still alive and sound,
I was affraid I've lost it
But now I hear it,beating hard,

It is my heart,so nervouse,
She had to rest a while...
But now she's ressurected,
So that now she can love!

This nothing is more than matter...

When tears are flowing...and eyes are burning,when your body feels like crawling down on your soul's floor,when wounds are hurting and bleeding in silence,and you don't care what else can happen anymore,when grey clouds are rolling upon your life's sky and bring with them sorrows only,when your heart is achying and your mouth is whispering a begging for The Supreme Judgement and your mind is hopping for mercy...then you shall see that this nothing for the others is more than matter...this ache of your heart can never be gone...this wounds of your soul will remain till the day after all days...this river of tears will make you drown in your own sadness...and so it will be...the rest of your days...down of this Earth.

Protest

Multi sunt tineri,vor sa scrie
Poezii...Sa aiba faima dar,
Putini s-aceia care,
Laurii or sa-i culeaga.

Poti sa scrii o poezie,
Sa-i dai rima,ritm la vers,
Dar poti oare fara jena
Sa-nsiri randuri fara sens?

Poezia este o arta
Si poetul...artist trist
Ale carui ganduri toate
Pe hartie viata au prins.

Tu si eu

În Univers te-ai născut Soare,
Şi mă topeşti cu al tău foc,
Eu Luna sunt, răsar in noapte,
Să strălucesc în al tău loc.

Pe Cer apari şi tu, şi eu,
Şi zile-n şir ne urmărim,
Dar locul tău nu-i şi al meu,
Şi-n veci noi nu ne întâlnim.

De n-ar fi ziua să te lege,
Cu lanţ de aur pe-al tău cer,
Noaptea de-ar ştii să te dezlege,
Aş fii a ta, ai fii al meu...

Lumea din vis

Noaptea-si cerne
Neagra-i manta
Peste orasul amortit,
Ceru-i de sticla,
Rece-i e bolta,
Si stelele-s stinse,
Ca ochii mei tristi.

Un murmur grav
Se-aude-n ecou,
E vantul ce urla
In balconul deschis.
Inchid usor ochii,
Si te simt din nou,
Aici,in lumea din vis.

Suflet tăcut

Sub vraja-ntunecată a nopţii
Eu te-am gasit...suflet tacut.
Te-am mangaiat,ti-am privit ochii,
Si-n lumea ta eu m-am pierdut.

Au trecut nopti intregi de-atunci,
Si zile multe au tot trecut,
Mi-ai spus atatea vorbe dulci,
Si-acum,s-au risipit in vant.

Pierduta am ramas de-atunci,
Si-n gand cu tine,tot mereu.
Iti simt privirea,ochii-ti reci,
Mi-apasa greu sufletul meu.

Si nopti la rand te-astept...
Nu vi.Stiu,te-am pierdut,
Te-as cauta si-n stele,
Dar drumu-i prea abrupt.

Te chem in soapta-n vise,
Si-apari,suflet tacut...
Privirea-ti-e goala,rece...
Si ma trezesc plangand.

Veni-va oare noaptea
In care-mi vei zambi,
Si la auzul vocii-ti,
Din nou voi tresari?

Te-astept si-acum...E noapte,
Si vantul urla trist...
Afara-i frig si-n sufletu-mi,
Si-un gol de necuprins.

Tu...

De ani intregi cutreier pamantul
Peste mari si tari,departe cu gandul.
Alerg neincetat.Spre tine,imi spun...
Si pasii-mi cu timpul in stele-mi apun.

Incerc sa zaresc printre stele-al tau chip
Si luna-mi zambeste...Din pat ma ridic
Si merg la fereastra.Acolo,te simt...
Ce noapte albastra,ce cer scanteind!

Nopti de-a randul privesc bolta-n tacere,
Doar ochii-mi vorbesc,privind tristi la stele,
Cautandu-ti privirea acolo,printre ele...
Nu esti acolo,luceafar al gandurilor mele.

Si timpul se scurge de-acum tot mai greu,
Si noptile-s reci si triste,ca sufletul meu.
Scanteia din privirea-mi se stinge-ncet si ea
Furata de-o himera,captiva intr-o stea...

Noapte neagra

Noaptea ma-nvaluie cu neagra-i mantie,
Si-mi apasa pe suflet cu greutati de plumb,
Ceru-i pustiu,nicio stea nu-mi mai mangaie
Chipul meu palid,raza-i sa-i prind in pumn,
S-o-nchid in privirea mea rece si goala,
In ochi de smarald s-aprind vapai de foc,
Focul ce-a fost stins sa-nceapa sa arda,
Sa topeasca gheturi ce-mi tin inima in loc.
Sa pot sa plutesc ca un fulg dus de vant,
Departe,pe drumuri stiute de-al meu gand,
Cand somnul vine si imi cade pe gene,
Inima sa-mi cante si ritmu-i sa ma legene.
Dar noaptea-i prea rece,sufletul muribund,
Si lacrimi curg siruri pe obrajii-mi arzand,
Si stele nu sunt...Si inima bate prea lent,
Fara putere sa legene sufletul meu absent.

Castelul nopţii

Cu praf de farduri mi-mblânzesc privirea,
Tristeţea o-acopăr în culori de pastel,
Şi ceas după ceas mi-ntunec gândirea,
Şi singură te-aştept în al nopţii castel.

Pe genele-mi lungi şi negre ca smoala,
Se preling în şiruri lacrimi de dor,
Şi-amară e viaţa şi cruntă-mi e boala,
Şi inima-mi frântă de patimi de-amor.

Regină-s a nopţii dar tu nu-mi eşti rege,
Iar fără de tine regatu-i pustiu,
Şi astrele plâng şi-ncearcă să-mi lege
Cu frânghii de foc durerea ce-o ştiu.

Şi-aştept să prind aripi de înger să zbor,
Din turnul cel nalt al castelului nopţii,
S-ajung pân' la tine gonită de dor,
Să scap din prinsoarea cruntă a sorţii.

Amor

Se-aşterne noaptea cea albastră,
Eu o privesc printr-o fereastră,
Cum înfăşoară-n strai de iarnă
Copaci,clădiri şi străzi de marnă.

Şi-aprind pierdută o ţigară,
Gândul la tine-mi zboară iară,
La ochii-ţi blânzi şi plini de teamă,
La glasul cald ce-n gând mă cheamă,

Şoptindu-mi vorbe dulci ca mierea
Ce imi umplu inima de dor,
Şi lacrimi m-inundă privirea,
Mă sting încet...şi simt cum mor.

Mi-e dor să-ţi întâlnesc privirea
Şi în braţe să mă ţii din nou,
Şi-n noi să-ncolţească iubirea,
Boboc de roză sub un cer nou.

Tresar căci fumul de ţigară
Mă-nvăluie,îneacă cu grudon,
Visul meu a-nceput să piară
Se stinge lent,ca glasu-n ecou.

S-a stins amorul şi-a lui vrajă,
Uşor ne-om stinge-n timp şi noi,
Şi somnul doar,prin a lui mreajă
Ne-aduce în vis emoţii noi.