Azi iti spun o poveste...

Azi te-am intrebat daca pot sa scriu despre tine. Malitios ca-ntotdeauna, mi-ai raspuns sec nu. Ei bine, uite ca azi nu te mai ascult! Nu mai vreau sa ma tot acuz si scuz doar pentru a te impaca pe tine... Stii ce-am realizat? Ca toate eforturile mele sunt in zadar si ca... niciodata nu voi fii eu cu tine... doar un alt personaj pe care il reinventez mereu. De aceea am sa renunt aici, acum... cat inca mai pot sa pun totul intr-o lumina favorabila pentru amandoi. Si, drept ramas bun, am sa iti spun o poveste.
"A fost odata Genie - asa incepe povestea, ca toate povestile de altfel -, un duh captiv intr-o lampa opaca,de sticla afumata de negurile timpului, ferecata de un blestem necunoscut existentei naive a Mariei, fata cu ochi de stea. Intr-o zi, lampa ajunse voit in calea Mariei, care, prin puteri nebanuite, razbate cu privirea-i de foc dincolo de peretii fumurii ai lampii, unde il zareste pe Genie, in toata splendoarea lui. Genie la randu-i o zareste pe ea, un inger blond cu ochi de stea a carei prezenta diafana sparge pentru moment pecetea tacerii, si astfel Genie s-a facut auzit, si vorbele-i de duh au rasunat dincolo de farmecele lampii, incantandu-i auzul Mariei. Si zilele treceau, cei doi isi tot vorbeau, pana cand, intr-o zi, privirea Mariei a topit farmecele lampii, eliberandu-l pentru un timp din prinsoarea de duh. Incet, duhul isi dezmorteste sentimentele umane si, intr-o seara, la confortul intunericului noptii si al prezentei angelice a Mariei, isi spune povestea de duh. Frecandu-si cu nervozitate mainile, reuseste nu stiu cum sa o seduca pe Maria, prin sinceritatea vorbelor lui. Si Maria devenea, pe zi ce trecea, si mai atrasa de duh.
Intr-o seara rece de noiembrie, cei doi se intalnesc din nou. La fel cum Soarele straluceste pe cer in arsita verii, asa si Genie stralucea, atins de privirea fetei cu ochi de stea; asa cum Luna isi ascunde valul argintiu la amurg, asa isi ascundea si Maria privirea de ochii patrunzatori ai duhului...Pentru o noapte, un Soare si o Luna s-au intalnit, s-au cuibarit impreuna intr-un pat de nori.
Au trecut multe nopti de atunci...si zile multe au tot trecut...au cazut ploi reci si albe ninsori peste patul lor de nori dar ei, nu s-au mai vazut. Soarele nu mai incalzeste cu puterea de atunci suflarea-i inghetata intinsa sub valu-i de raze... Nici Luna nu mai invaluie in plapuma-i de argint cupluri amoroase in apus de iarna... Din cand in cand isi mai arunca ocheade la ani lumina departare... Si-apoi, singuri, apun.
Genie a ramas ferecat pentru totdeauna in lampa lui, iar Maria, mai trista, ca cerul noptii sterp de stele, asa si privirea ei, fara colturi de astre."
Ce zici, te-a deranjat atat de mult? E o simpla poveste, si atat... Mi-ar fii placut ca povestea sa fii fost eu, sa ma fii scris tu... Stiu... Sunt copil...