Cu praf de farduri mi-mblânzesc privirea,
Tristeţea o-acopăr în culori de pastel,
Şi ceas după ceas mi-ntunec gândirea,
Şi singură te-aştept în al nopţii castel.
Pe genele-mi lungi şi negre ca smoala,
Se preling în şiruri lacrimi de dor,
Şi-amară e viaţa şi cruntă-mi e boala,
Şi inima-mi frântă de patimi de-amor.
Regină-s a nopţii dar tu nu-mi eşti rege,
Iar fără de tine regatu-i pustiu,
Şi astrele plâng şi-ncearcă să-mi lege
Cu frânghii de foc durerea ce-o ştiu.
Şi-aştept să prind aripi de înger să zbor,
Din turnul cel nalt al castelului nopţii,
S-ajung pân' la tine gonită de dor,
Să scap din prinsoarea cruntă a sorţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu